Renault lansează o platformă de vânzări care oferă clienţilor opţiunea de a gestiona online tot procesul de achiziţie a unei maşini. Disponibilă la adresa https://vanzari.renault.ro, platforma include modelele disponibile în stoc, la preţuri promoţionale.
Clienţii pot consulta ofertele disponibile pe site cu ajutorul mai multor filtre de selecţie (model, preţ, culoare, tip combustibil, transmisie, capacitate cilindrică), astfel încât să poată face alegerea cea mai potrivită cu nevoile lor. Apoi îşi pot rezerva autoturismul disponibil în platformă, achitând o taxă de 500 de Euro (TVA inclus). Plata se efectuează cu ajutorul unui card bancar de credit sau debit, prin intermediul unui procesator securizat de plăţi.
Taxa de rezervare se transformă în avans la momentul confirmării comenzii. Din momentul rezervării, clienţii au la dispoziţie o perioadă de 15 zile pentru a finaliza achiziţia în showroom-ul ales.
Listă de vehicule aflate în promoţie va fi actualizată lunar.